Eisspeedway

File:Proclamaţia de la Islaz (1848).jpg

Original file (1,379 × 1,037 pixels, file size: 386 KB, MIME type: image/jpeg)

Text

  1. Independinţa administrativă şi legislativă a popolului romăn, pe temeiul tractatelor lui Mircea şi Vlad V, şi neamestec al nici unei puteri din afară în cele din întru ale sale.
  2. Egalitatea drepturilor politice.
  3. Contribuţie generală.
  4. Adunanţă generală compusă de reprezentanţi ai tutulor stărilor societăţii.
  5. Domnul responsabil ales pe căte cinci ani şi căutat în toate stările societăţii.
  6. Împuţinarea listei civile – ardicarea de ori-ce mijloc de corrumpere.
  7. Responsabilitatea ministrilor şi a tutulor foncţionarilor în foncţia ce ocupă.
  8. Libertate absolută a tiparului.
  9. Ori ce recompensă să vie dela Patrie prin representanţii săi, iar nu dela Domn.
  10. Dreptul fie-căruia judeţ de a’şi alege dregătorii săi, drept care purcede din dreptul Popolului întreg de a’şi alege Domnul.
  11. Gvardie naţională.
  12. Emancipaţia mănăstirilor închinate.
  13. Emancipaţia clăcaşilor ce se fac proprietari prin despăgubire.
  14. Desrobirea ţiganilor prin despăgubire.
  15. Representant al ţărei la Constantinopol dintre Romăni.
  16. Instrucţie egală şi întreagă pentru tot Românul de amândouă secsele.
  17. Desfiinţarea rangurilor titulare ce nu au foncţii.
  18. Desfiiţarea, pedepsei degrădătoare cu bătaiea.
  19. Desfiinţarea, atât în faptă, cât şi în vorbă, a pedepsei cu moarte.
  20. Aşezăminte penitenţiare unde să se spele cei criminali de păcatele lor şi să easă îmbunătăţiţi.
  21. Emancipaţia Izraeliţilor şi drepturi politice pentru ori-ce compatrioţi de altă credinţă.
  22. Convocare în dată a unei adunanţe generale estraordinare constituante, alese spre a representa toate interesele sau meseriile naţiei, care va fi datoare a face constituţia ţărei pe temeiul acestor 21 articole decretate de Popolul român.


Summary

Description
English: Proclamation of Islaz from 1848, written in Romanian, using the Cyrillic alphabet.
Română: Proclamaţia de la Islaz, din 1848, scrisă în română, folosind alfabetul chrilic.
Date
Source www.decebal.it
Author
English: Wallachian revolutionary movement
Română: Mişcarea revoluţionară din Ţara Românească
Permission
(Reusing this file)
Public domain

This work is in the public domain in its country of origin and other countries and areas where the copyright term is the author's life plus 70 years or fewer.


You must also include a United States public domain tag to indicate why this work is in the public domain in the United States.
This file has been identified as being free of known restrictions under copyright law, including all related and neighboring rights.

Captions

Add a one-line explanation of what this file represents

Items portrayed in this file

depicts

inception

9 June 1848Gregorian

media type

image/jpeg

File history

Click on a date/time to view the file as it appeared at that time.

Date/TimeThumbnailDimensionsUserComment
current16:40, 13 April 2006Thumbnail for version as of 16:40, 13 April 20061,379 × 1,037 (386 KB)AdiJapan"Proclamaţia de la Islaz", textul original în caractere (semi-)chirilice. Proclamaţia are valoare de constituţie. A fost citită de Ion Heliade Rădulescu. Sursa: [http://www.decebal.it/modules.php?set_albumName=letrom1&id=proclama_1848_cirillico&op=

Global file usage

Metadata